Vise/Visuri

Vom fi vreodata multumiti? Linistiti? Impacati cu noi?
Imi e greu sa cred ca o sa reusesc sa ajung in punctul in care sa fiu fericita din toate punctele de vedere.
Niciodata nu ne multumim cu ce avem , mereu vrem mai mult si renuntam la fericirea alaturi de o persoana pe care o stim de ani si ne-a fost mereu alaturi in momentele grele pentru o clipa de pasiune in bratele "demonilor noptii" iar apoi? Apoi vrem sa trecem peste toate ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic dar pierdem tot.
Si uite cum ne pierdem pe noi insine in lupta de a avea viata la care visam . Ne pierdem demnitatea, ne pierdem principiile sperand ca intr-o zi o sa ne atingem scopurile dar... la finalul zilei , cand soarele ii lasa intreg cerul lunii iar noi lasam lumea pentru intimatatea casei... atunci .. ce rost mai au toate sacrificiile de peste zi ? Ce rost are totul daca suntem inca singuri iar patul pare enorm si rece?

Suflet de gheata sau doar o masca?

Sa fii puternic in fata tuturor, sa fii genul de persoana careia nimeni si nimic nu ii ajunge la inima... Si de ce? Pentru ce? Doar pentru-ca ai fost ranit si ai vazut ca fiind slab si iubind ai primit la schimb nopti intregi in care tot ce ai fi vrut era sa adormi si sa nu te mai gandesti la nimic din ce a fost; nopti in care faceai eforturi incredibile pentru ca nici o lacrima sa nu iti pateze obrajii incinsi de focul unei iubiri ce se vrea stinsa.

E povestea mea dar ar putea fi povestea oricui ... sunt acele momente ce m-au facut sa nu mai pot nici macar sa cred ca iubesc cu adevarat pe cel de langa mine si nu pentru-ca nu as fi trecut cu adevarat peste deceptia primei mele iubiri ci pentru-ca nu am vrut si nu vrea sa mai fiu pusa in fata unei situatii care sa ma ingenuncheze.

A trecut ceva timp de cand am hotarat sa pun gratii sufletului meu si au fost momente in care imi doream cu disperare sa am un sentiment oricat de mic fata de cineva dar si momente in care mi-a fost usor sa trec peste evenimentele din jurul meu, eu fiind incapabila sa ma implic total in orice alta relatie ce a urmat.

Dar la sfarsitul zilei cand toti din jur dispar, tu suflet de gheata de ce incepi sa arzi in flacari?

Fantoma a trecutului!

Nu crezi, nu iubești,
Nu simți, nu trăiești!
Nici nu mai știi cine ești.
Ai vrea sa te regasești
Speranța să o întîlnești!
Iți ridici trupul slăbit
Tu știi nu mai ai mult de trăit!
Te indrepți spre o fereastră grăbit
Dar cazi...te simți lovit!
Ai pierdut tot ce ai avut
Și ai păstrat tot ce a durut!

Nu e nimic special in privirea ei
Nu e nimic fermecator in zambetul ei
Nu e nimic interesant in personalitatea ei
Tu nu te-ai saturat de copilariile ei?
O privesti si nu simti nimic...
O saruti si razi ironic!
Ea..e doar o oarecare
De aceea cand pleci nu te doare!

Smile time:)!

Daca pierzi ceva inseamna cu siguranta ca nu ai nevoie de acel lucru...
Acesta ar putea fi inceputul perfect! Si motto-ul de incurajare! E ciudat cum tot universul tau se poate schimba in doar trei-patru zile si cum cei mai buni oameni devin persoane pe care iti doresti sa nu le fi intalnit vreodata! Adevaratii prieteni ii descoperi cand te astepti mai putin...si ce ar fi lumea fara prieteni? Fara cineva care sa iti fie alaturi cand oameni falsi te doboara?...Multumesc, panseluta :* !

Unlimited!

Ce conteaza ca e doar un minut ? E un minut de euforie...de speranta si dragoste! La ce ar folosi sa fie minutul nostru de glorie inlocuit de ore lungi si plictisitoare?
Suntem intr-o formula noua...imbunatatita! Mai plini de energie, o noua speranta dar aceasi noi...aceleasi ganduri, sperante si sentimente...poate daoar mai profunde!
Cum spuneai tu...noi facem lucrurile cu cap si impreuna vom trece peste tot, nu conteaza ce zic ceilalti:*

Zambet palid...

Un copil paseste temator traversand incet camera cea mare si intunecata! Ajunge plin de spaima si neliniste in capatul opus al camerei, langa ferestrele cele mari si vesnic acoperit de perdelele verzi de catifea... cu o forta supraomeneasca trage perdelele prafuite si grele iar soarele lumineaza camera ce i se reveleaza cu toata frumusetea ei!

Asemeni unui copil pasesc incet, atenta la fiecare pas, iar frica imi conduce pasi pana ajung langa tine...iar apoi...apoi totul e lumina, curaj si speranta!
Tot ce am vrut de la tine a fost sa imi dai puterea sa fiu eu... sa ma faci sa ma simt bine stiind ca si tu te simti la fel! Si incet incet simt ca invat sa zbor alaturi de tine. Asemeni unui pui de randunica in fiecare zi mai invat ceva nou, ceva ce ma pregateste pentru zbor, si pentru tot ceea ce urmeaza!