Vom fi vreodata multumiti? Linistiti? Impacati cu noi?
Imi e greu sa cred ca o sa reusesc sa ajung in punctul in care sa fiu fericita din toate punctele de vedere.
Niciodata nu ne multumim cu ce avem , mereu vrem mai mult si renuntam la fericirea alaturi de o persoana pe care o stim de ani si ne-a fost mereu alaturi in momentele grele pentru o clipa de pasiune in bratele "demonilor noptii" iar apoi? Apoi vrem sa trecem peste toate ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic dar pierdem tot.
Si uite cum ne pierdem pe noi insine in lupta de a avea viata la care visam . Ne pierdem demnitatea, ne pierdem principiile sperand ca intr-o zi o sa ne atingem scopurile dar... la finalul zilei , cand soarele ii lasa intreg cerul lunii iar noi lasam lumea pentru intimatatea casei... atunci .. ce rost mai au toate sacrificiile de peste zi ? Ce rost are totul daca suntem inca singuri iar patul pare enorm si rece?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu